Încerc sa fiu cat mai corect și un adevărat iubitor de istorie!
Pana la începutul secolului al II lea, Cartagina s-a
extins nu numai în Africa de Nord, ci a preluat și controlul asupra Sardiniei,
Corsicii și a unei mari parți din Sicilia. Cartaginezii au pus stăpânire pe
pământurile lor fertile, le-au furat bunurile și le-au transportat spre
porturile din est.
Odată ce Roma a cucerit cea mai mare parte din Italia, a
rămas doar o problema de timp întâlnirea pe câmpul de lupta a acestor doua
imperii puternice. Amândouă au fost purtate neintenționat spre ostilități, care
au avut urmări devastatoare de ambele parți.
1.2 Originile primului război punic
Cartagina avea în anul 260 control asupra unei mari parți
din Sicilia. Aceasta nu prea le pasa romanilor caci ei aveau puține interese
directe aici. Totuși când o mica disputa s-a ivit in Messina si una din parți a
apelat la Roma pe când cealaltă la
Cartagina, nimeni nu s-ar fi gândit ca aceasta va fi mai mult dacat o cearta
locala.
Messina era un oraș port care controla istmurile asa ca
atunci când flota cartagineza a fost invitata pe una din din parți, Roma a
simțit nevoia sa răspundă intr-un fel sau altul. O expediție militara a făcut
flota punica (sinonimul roman pentru cartaginez) sa se retragă; ceea cea ar fi
putut sfarsi definitiv conflictul.
Întoarcerea amiralului cartaginez nu a fost bine primita
acasă, asa ca au răspuns cu o forța mai mare ce i-a speriat pe romani. Acum
problema era mai serioasa iar Roma a răspuns cu o armata condusa de un consul .
Din nou romanii
au învins cu ușurința. Atât de ușor încât consulul a decis sa pătrundă în
teritoriu în căutare de mai mult.
Cartagina a trimis o armata și mai mare de aproape 50.000
de soldați. Răspunsul Romei a fost din nou pe măsura, victoriile din 262
aducandu-le controlul aproape asupra întregii Sicilii. Totuși alte victorii
erau mult mai dificile pe măsura ce devenea evident ca fără supremația marii
Romei ii era greu chiar sa-si păstreze integritatea.
Războiul, început atât de ușor avea sa dureze 20 de ani.
Nici una din parți nu întrevedea un conflict atât de lung și nici nu a știut
cum sa se retragă odată pornita lupta.
1.3 Primul razboi punic
Acest război a depășit cu mult proporțiile așteptate de
romani. Bătăliile principale au fost purtate pe mare, unde cartaginezii aveau o
flota de lupta impresionanta, avantaj care le lipsea romanilor ce preferau
luptele pe uscat.
Batalii pe uscat au fost purtate în Corsica, Sardinia,
Africa si Sicilia. Amândouă părțile aveau flote intre 100 si 200 de vase si
armate de la 50,000 pana la 70,000 de luptători pe care le trimiteau pe front
an după an.
Roma a făcut multe greșeli în lupta, și a suferit
înfrângeri din cauza acestora. Romaniii nu erau marinari și au pierdut mult mai
multe vase decât cartaginezii -- 600 de vase pierdute în decursul a 20 de ani.
De fiecare data când Roma câștiga o victorie, avantajul era umbrit de generalii
incompetenți și de timiditatea senatului. Una din marile slăbiciuni ale
republicii era ca alegea noi generali în fiecare an, sistem care nu făcea fata
în perioadele de criza majora.
Roma a
triumfat în 241. Cartagina, epuizata mai
mult decât înfrânta, a cerut pace și a acceptat termenii duri impusi de romani.
Orașul în sine a rămas necucerit iar flota comerciala cartagineza a continuat
sa aducă bogăție.
1.4 Urmarile primului razboi punic
Roma cerut despăgubiri substanțiale pentru a
compensa pierderile suferite. De asemenea i-a obligat pe cartaginezi sa renunțe
la pretențiile asupra Siciliei. In concluzie Roma a câștigat în urma războiului
un venit sigur și o noua provincie. Acesta a fost primul pas spre creerea Imperiului
Roman.
Romanii au învățat de asemenea niste lectii importante din
acest război. In primul rand au capatat experienta în lupta pe mare. Este prea
mult sa spunem ca au învățat sa fie marinari ( chiar și la sfarsitul Republicii
ei inca angajau capitani greci pentru vasele lor ) dar au inteles razboiul
purtat pe mare intr-un stil specific roman.
Dupa ce s-au vazut surclasati pe apa de catre armata
cartagineza, romanii au făcut unele schimbari la fel ca și în lupta pe uscat.
In primul rand au angajat mai multi capitani greci iar în al doilea rand au
s-au perfectionat în tehnologia de lupta inventand corvus.
Corvusul era o platforma atarnata la un capat de partea laterala a
navei romane și cu un tepus în celalalt capat. Platforma era sustinuta de
sfori. Nava romana era manevrata paralel cu cea cartagineza apoi erau taiate
sforile.Corvusul lovea puntea navei și se intepenea acolo în timp ce infanteria
romana gonea pe deasupra lui.
Odată ce romanii ajungeau pe nava inamica, ei porneau
lupta corp la corp la care excelau. Aceasta este tipic pentru felurile simple
dar eficiente prin care romanii isi rezolvau problemele militare. Tipic este
de asemenea și faptul ca romanii trebuiau sa piarda cateva lupte inainte sa faca
vre-o schimbare; dar, odată decisi sa schimbe ceva, inovatiile lor aveau o
eficienta devastatoare.
Roma s-a deprins cum sa poarte razboiul la o scara mai
mare. Senatul a învățat cum sa sustina financiar asa o lupta, cum sa gaseasca
mai multi oameni pentru armata, cum sa isi administreze proviziile, cum sa
construiasca în continuu flote și a inteles strategia politicii interne pe timp
de război.
Roma era acum o putere mediteraneana, cu toate ca
probabil nu-și daduse inca seama de aceasta. Inca nu era inca intesata real de
comert, pe când aliatii ei greci din sudul Italiei cu siguranta erau. Roma nu
privise mai departe de Sicilia la începutul războiului dar ambitia i-a fost cu
siguranta sporita la sfarsitul lui.
Războiul era terminat dar conflictul nu. Si amandoua
părțile erau constiente de asta.
