1-Acest articol este copiat !
2-Istoria ramane pasiunea mea nr-1.
3-IANCU DE HUNEDOARA !
Asediul Belgradului (4 – 22 iulie 1456)
IANCU DE HUNEDOARA / JANOS HUNYADI, îl învinge pe „Cuceritorul Constantinopolului’’ dar este învins de ciuma bubonică. Este veșnic pomenit la ora 12.00, pentru că a salvat lumea creștină pentru următorii 70 de ani
La 22 iulie 1456 a fost o strălucită victorie, la Belgrad, a lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei, împotriva puternicei armate otomane conduse de Mahomed al II–lea, cuceritorul Constantinopolului. În urma acestei victorii, Papa Calixt al III-lea l–a caracterizat pe Iancu de Hunedoara drept „atletul cel mai puternic – unic – al lui Christos”.
Principatele dunărene, Moldova și Țara Românească, și Principatul Transilvaniei, nu reprezentau un obiectiv pentru ambițiile otomanilor. Drumul pentru care se pregăteau turcii presupunea cucerirea Belgradului, Budei și Vienei, unde în 1683 visul lor de a ajunge la Roma s-a încheiat.
Asediul Belgradului din anul 1456 a avut loc atunci când o armată a Imperiului Otoman, condusă de sultanul Mehmed al II-lea, a atacat o armată condusă de Ioan de Hunedoara, pe atunci regent al Regatului Ungariei, care apăra cetatea Belgradului.
După căderea Constantinopolului, Imperiul Otoman condus de sultanul Mehmed al II-lea și-a continuat expansiunea teritorială în Europa, pregătindu-se să cucerească entitatea statală următoare, Regatul Ungariei. Deși Țara Românească și Moldova erau la timpul respectiv țări vasale Porții Otomane, pătrunderea în Europa de pe teritoriile celor două provincii istorice românești prin cucerirea Transilvaniei ar fi fost dificil de efectuat din cauza granițelor naturale ale Carpaților Orientali și Meridionali, lungimii traseului și, mai ales, din cauza organizării sociale, economice, administrative și militare a Voievodatului Transilvaniei, care ar fi fost o entitate statală mult prea greu de învins.
Ca atare, calea firească de urmat a fost prin teritoriul Serbiei de azi, a cărei mare parte fusese deja cucerită și se afla sub stăpânire otomană. Singura piedică reală era cetatea de frontieră (în maghiară végvár) a orașului Belgrad (în maghiară Nándorfehérvár), aflat la acea dată sub stăpânire maghiară. Regentul Ungariei de atunci, Ioan de Hunedoara, membru de seamă al familiei Huniade, având experiența de peste două decenii de lupte împotriva otomanilor, se așteptase și se pregătise corespunzător și îndelung împotriva acestui atac.
Asediul s-a transformat într-o bătălie de mare importanță, în al cărei final Ioan a condus un contraatac spontan care a învăluit tabăra turcească, sultanul însuși fiind rănit și scăpând cu viață cu greutate. S-a spus de atunci că „bătălia de la Belgrad a decis soarta lumii creștine”.
În cinstea victoriei, papa Calixt al III-lea a cerut ca fiecare biserică să tragă clopotele la prânz, obicei păstrat și astăzi în toată lumea creștină.
Consecințe
Victoria i-a costat însă foarte scump pe apărători, din cauza faptului că o epidemie de ciumă a izbucnit în oraș, atât Giovanni da Capistrano cât și Ioan Huniade numărându-se printre victimele acesteia la doar câteva săptămâni după terminarea bătăliei (Huniade a murit la data de 11 august 1456, iar Capistrano în 23 octombrie a aceluiași an).
Deși cetatea a rezistat cu succes asediului, distrugerile au fost foarte mari. Ca atare, au fost necesare lucrări masive de reparații și de îmbunătățiri. Zidurile de est, pe unde otomanii au pătruns în orașul de sus, au fost fortificate prin adăugarea porții Zindan și a turnului masiv Nebojsa. Acestea au fost ultimele modificări aduse cetății până în anul 1521, când a fost cucerită de sultanul Suleiman Magnificul.
.jpg)
