1-ACEST ARTICOL ESTE COPIAT !
2-ACEST ARTICOL L-AM COPIAT DUPA GRUP-UL Sa nu ne uitam istoria !
3-ACEST ARTICOL L-AM COPIAT DE LA ISTORICUL Valerian Eugen Udrea
Înspăimântat de trista veste a înfrângerii de la Podul Înalt, Mahomed al II-iea plănuieşte o nouă invazie în Moldova dar, împiedicat de boala de care suferea (gută la un picior, care îl împiedica să meargă călare), padişahul amână răzbunarea pentru anul următor, 1476. Între timp cucereşte tot ţărmul nordic al Mării Negre, devine suzeran al hanatului tătar, creându-şi în acest fel posibilitatea organizării unor campanii de cucenre spre centrul Europei. Moldova era singura provincie a aşa zisei sale „suzeranităţi" care stătea în calea planurilor sale. Menţionăm cu această ocazie, că şi sultanul era conştient de puterea militară a Moldovei, considerându-l pe Ştefan cel Mare un mare strateg, un geniu militar. Acestea au fost principalele argumente care l-au determinat pe sultan ca să conducă personal războiul de „răzbunare" împotriva „gheaurului", având în spate aureola de cuceritor al Constantinopolului. El dorea cu orice preţ „să înspăimânte" întreaga Europă. Totuşi dacă din această postură de mare cuceritor, pe care nimeni nu o punea la îndoială, mai adăugăm şi faptul că avea de gând să ridice la luptă cea mai mare armată din întreaga istorie de până atunci, nu denotă numai grandomania ci şi frica ce îl urmărea din partea unui viteaz al unei ţărişoare incomparabil mai mici decât sultanatul său. Consideraţiile lui despre Ştefan şi „frica" ce-l obseda, au fost principalele motive pentru care Mehmed nu dorea o imediată îngenunchere a poporului moldovenesc cât, mai ales, îndepărtarea din scaun a nesupusului domnitor. Turcii au avut permanent un complex de inferioritate militar în faţa patriotismului şi dârzeniei cu care au ştiut locuitorii spaţiului carpatodanubiano-nistriano-pontic să-şi apere „nevoile şi neamul". Acesta a fost şi motivul principal al neintenţionării transformării acestui teritoriu în paşalâc turcesc, operaţiune foarte anevoioasă şi cu prea puţine şanse de succes. Sultanul acorda un interes minor Poloniei şi Ungariei care puteau oricând să fie aduse la „ascultare", eventual şi cucerite pentru a le scoate din mrejele unor tratate bilaterale sau multilaterale care le puteau scoate din cursa pentru atacarea centrului şi vestului Europei. Principala stavilă o reprezenta Moldova. Trebuie avut în vedere că această ţărişoară pierduse un important număr de oameni în lupta de la Podul Înalt şi într-o eventuală nouă confruntare cu Imperiul otoman, fără vreun ajutor din afară şi cu puţinele resurse materiale şi umane, Ştefan avea să-i facă faţă mult mai greu. Cu ostaşi recrutaţi din toate provinciile imperiului, Mahomed al II-iea a elaborat un plan nou de atac, deosebit de cel din toamna şi iarna anilor 1474-1475. Atacul său trebuia să se desfăşoare pe apă şi pe uscat .Vorbind de sprijinul extern, nu putem trece cu vederea că Ştefan a desfăşurat o intensă activitate diplomatică, punându-şi în evidenţă imensele capacităţi de negociator internaţional. Însă această meritorie şi intensă sondare a opiniei europene nu putea să înlocuiască ajutoarele băneşti sau militare de care avea nevoie stringentă Moldova în faţa marii ameninţări. La 18 februarie 1476, Consiliul Raguzei aducea la cunoştinţa dogelui Veneţiei cucerirea Caffei de către turci, dar mai ales faptul că turcii pregăteau o mare expediţie împotriva Moldovei sub comanda directă a sultanului. Tot spre a obţine ajutoare dinItalia, Ştefan a trimis o solie la Roma şi Veneţia. Ştefan era conştient că occidentul catolic avea mare nevoie de un bun conducător care să apere interesele creştinătăţii împotriva „puhoiului păgân". Dacă vestul Europei nu Iar fi ascultat, el putea oricând să încheie pace cu turcii şi lăsa descoperită întreagă această zonă geografică, expusă cuceririlor otomane, cum aveau să procedeze urmaşii lui Ştefan, când Ungaria a fost transformată, la 1526, în paşalâc turcesc. Dar occidentul nu se dezminte. Îl lăudau şi-l „periau" pe domnitorul moldovean, îndemnându-l să lupte şi să reziste turcilor, promiţându-i că va primi ajutor pecuniar şi material, pentru ca după ce trecea „ viforniţa" să vină cu diverse scuze, care mai de care neîncrezătoare. Papa Sixt al IV-iea, în cele două scrisori, din 20 martie şi 3 aprilie 1476, adresate lui Ştefan îi arăta că apreciază vitejia sa şi râvna În folosul creştinătăţii ... dar că ajutorul pecuniar solicitat s-a hotărât să fie trimis ref?elui Matei Corvin, urmând ca În viitor, din colecta realizată de la principii creştini, sli i se rezerve o parte directă şi lui. Fără comentarii. După cum se vede, de la Roma solii lui Ştefan cel Mare nu au obţinut nimic, în afară de promisiuni şi cuvinte frumoase. Suveranul Pontif nedorind, evident, să treacă peste voinţa lui Matei (Matia, după unii istorici) Corvin, care se autoconsidera suzeranul domnitorului Moldovei şi cerea, în consecinţă, ca orice ajutoare pentru lupta antiotomană să fie îndreptate, în primul rând spre el. De altfel nu era nimic nou în această poziţie a papalităţii, care prefera Ungaria catolică, Moldovei ortodoxe şi pe Matei Corvin lui Ştefan cel Mare.Aşadar iată-l pe domnitorul Moldovei singur în faţa ameninţărilor turceşti. El trebuia să facă faţă unor acţiuni, aşa-zis pregătitoare, care aveau să premeargă marea invazie. În acest context se înscrie şi acţiunea unei puternice flote turceşti care a tăiat legăturile pe apă ale Moldovei cu porturile genoveze de pe coastele Mării Negre, prin care se făcea o bună parte a comerţului moldovenesc. Una din cetăţile-port vizate de turci pentru a o cuceri, era Caffa, prin care se derula o parte însemnată a produselor din Moldova, dar şi din Polonia. Pentru cucerirea ei turcii au mobilizat o flotă compusă din 180 galere, trei galioane şi circa alte 300 vase, pe care comandantul ei Gedik (supranumit şi Ştirbul) Ahmed Paşa, transporta 3000 de cai şi 70000 ostaşi.Surprins de instalarea unei baze maritime, destul de puternice şi a unei garnizoane otomane destul de numeroase pentru acea vreme, la Caffa, Ştefan cel Mare şi-a dat seama că următoarele obiective militare ale turcilor sunt Cetatea Albă şi Chilia. Cum prin aceste două porturi-cetăţi aveau acces şi polonii, voievodul moldovean şi-a îndreptat atenţia spre regele Poloniei, Cazimir al IV-iea, cerându-i acestuia ajutoare pentru apărarea porturilor. El îi cerea doar 2000 de ostaşi instruiţi în apărarea cetăţilor şi concentrarea principalei forţe armate poloneze în apropierea graniţei nordice a Moldovei. Cazimir nu s-a sinchisit prea mult de cererea voievodului moldovean, dar totuşi a solicitat locuitorilor Cracoviei o dare pentru a face faţă cheltuielilor de apărare a Podoliei şi Moldovei. Şi de data aceasta Ştefan s-a ales doar cu promisiunea.Aşadar cucerind aproape tot nordul Mării Negre, sultanului îi mai stătea în cale cele două cetăţi moldave. La doar 20 zile de la capitularea Caffei, aproximativ 20.000 de ostaşi turci, îmbarcaţi pe corăbii au fost trimişi împotriva Cetăţii Albe şi Chiliei. Informat despre intenţiile turcilor, Ştefan a cerut, din nou, ajutoare de la polonezi şi unguri, luând totodată măsuri de întărire a zidurilor celor două cetăţi, mărind numărul oştenilor garnizoanei, iar populaţia care nu putea participa la apărare a retras-o din cetăţi . Turcii debarcaţi, deşi erau sprijiniţi de tătari pe uscat, au fost contraatacaţi de apărătorii garnizoanei şi „aruncaţi în mare". Atacatorii au suferit pierderi grele în morţi şi prizonieri. Aceeaşi flotă turcească, cât mai rămăsese din ea, s-a îndreptat spre Chilia, pe care a găsit-o părăsită şi cu zidurile dărâmate din ordinul lui Ştefan cel Mare, care a socotit că întăriturile ei nu puteau rezista atacurilor duşmane. Aşadar un nou eşec pentru otomani.Aducându-i-se la cunoştinţă insuccesul atacului pregătit de flota sa asupra Chiliei şi Cetăţii Albe, furios la culme, Mahomed al II-iea a ordonat accelerarea pregătirilor campaniei împotriva Moldovei. Oarecum precaut, Ştefan începuse să-şi adune forţele armate în apropierea oraşului Iaşi. Turcii, care de acum controlau limesul dunărean, au intervenit în Ţara Românească pentru a-l schimba pe domnitorul Basarab Ţepeluş, care era o fire cam nestatornică şi suspectat de filo-moldovenism (fusese instalat chiar de Ştefan cel Mare), reinstalându-l pe Laiotă Basarab, devotat trup şi suflet turcilor.Refuzat pecuniar şi material de occident, de unde primea numai laude şi promisiuni vagi de ajutorare, voievodul şi-a îndreptat speranţa asupra Ungariei, din partea căreia se întrezăreau ceva ajutoare, măcar o parte din cele oferite de Papa Sixt al IV-iea. Aşa ne explicăm de ce încă din vara lui 1475 o solie moldovenească purta convorbiri la Buda cu reprezentanţi ai regelui maghiar, urmând ca aceste discuţii să continue în capitala Moldovei. La 20 iunie, acelaşi an, domnitorul îşi informa solii din Ungaria (Stanciu, Duma şi Mihău) că turcii au cucerit deja Caffa şi pregătesc o expediţie navală împotriva Chiliei şi a Cetăţii Albe precum şi o mare invazie pe uscat condusă de însuşi sultanul. Numai că informaţiile domnitorului au ajuns la cele două delegaţii în timp ce acestea se aflau deja la Bistriţa, în Transilvania, în drumul lor spre Moldova, unde trebuiau să definitiveze un tratat comercial şi de bună vecinătate cu Ungaria. Pentru a-şi atrage şi mai mult bunăvoinţa regelui maghiar, Ştefan a acordat, la 10 iulie 1475, din Suceava, un privilegiu comercial pentru toţi negustorii unguri.La
12 iulie 1475, la Iaşi, Ştefan cel Mare a acceptat să încheie un tratat cu solii regelui Matei Corvin, deşi avea oarecari suspiciuni în vederea unui sprijin bănesc sau militar din partea infatuatului rege, dornic mai degrabă să pună mâna şi pe coroana Boemiei, decât să ajute un vecin. Voievodul a ales „răul cel mai mic", dacă avem în vedere că din partea regelui Cazimir al IV-iea al Poloniei va întâlni în continuare numai indiferenţă. Tratatul în discuţie stipula nu numai clauze comerciale ci şi ajutor cu oaste şi armament în caz de nevoie. El a fost realizat în condiţii de deplină egalitate între cele două părţi, nepunându-se problema unei suzeranităţi sau vasalităţi. El a pus capăt diferendelor dintre cele două ţări şi, cu foarte scurte perioade de întrerupere, a deschis calea unei strânse colaborări şi cooperări în lupta antiotomană, care va dura până la prăbuşirea Ungariei după bătălia de la Mohacs, din 1526. Din nefericire, lăudărosul Matei Corvin a informat Veneţia şi pe Papa Sixt al IV-iea că el este suzeranul Moldovei, lucru neadevărat, dar abordat şi de unii istorici contemporani nouă, cum ar fi Eugen Denize .La sfârşitul lunii martie 1476, padişahul părăseşte Constantinopolul şi merge la Adrianopole, unde rămâne 15 zile, aşteptând concentrarea trupelor sale. În câteva zile de marş continuu, ajunge lângă Sofia.Din Sofia poate porni o oştire spre Marea Neagră .Urmărind îndeaproape planurile sale, sultanul a poruncit lui Laiotă Basarab şi tătarilor să se apropie de hotarele Moldovei. Era pentru prima dată când turcii reuşeau să organizeze un atac concentric asupra Moldovei.La
11 iunie I 4 76, sultanul a ajuns la În faţa unei asemenea armate, Ştefan, care nu dispunea mai mult de 40.000 de oameni: boieri, ţărani, curteni şi slujitorii domniei şi în plus, nu mai avea, ca în 1475, sprijinul secuilor şi al polonezilor a trebuit să gândească o nouă strategie şi să aplice o tactică militară adaptată fiecărui moment În parte.Deci metoda hărţuirii, epuizării fizice şi morale, Înfometarea, atacul prin surprindere a cetelor răzleţe de atacatori, măcinarea Încrederii În izbândă a duşmanului şi multe alte mijloace constituiau principalele atuuri pe care se rezema gândirea marelui nostru strateg. Hotinul, Cetatea Neamţului şi Suceava au fost întărite şi aprovizionate ca să poată rezista unui asediu îndelungat. La Suceava, comandantul cetăţii era însuşi cumnatul voievodului, Şendrea. Nefiind implicat direct cu turcii, în câteva atacuri succesive ale lui Ştefan cel Mare, tătarii au fost înfrânţi în zona de sud a Moldovei de dincolo de Prut. Eliberat de o povară, voievodul a pus în acţiune planul său. Călăreţii moldoveni au urmărit pe turci, atacându-le şi distrugându-le parţial sau total cetele răzleţe de turci puşi pe jafuri în localităţile din sudul Moldovei, informându-l, totodată, pe domnitor despre toate mişcările grosului armatei otomane. Conştient de ce s-ar fi putut întâmpla, atacându-l pe sultan la Dunăre, domnul Moldovei îşi alege locul potrivit la adăpostul codrului şi al muntelui. Un cronicar turc ne informează cu amărăciune, că oastea otomană, necăjită de secetă şi foamete, pentru că proviziile lor rămăseseră mult în urma convoiului, iar Ştefan avusese grijă să distrugă totul în calea turcilor, aceştia au rătăcit multe zile „în acele ţinuturi pline de primejdie. Veşmintele s-au acoperit de colb şi de cenuşă, iar nasul şi nările s-au umplut de praf şi de scrum".Enervat de faptul că s-a lovit de nişte condiţii vitrege, padişahul voia să dea lupta decisivă cât mai repede cu putinţă, numai că mai bine de 40 de zile Ştefan nu era de găsit. Strategia hărţuirii îşi spunea cuvântul. Voievodul era tot timpul aşezat într-un Ioc sigur şi pregătea căile de atac sau de retragere tactică, în caz de forţă majoră, aşa cum procedează fiecare mare comandant care voia să cruţe vieţile ostaşilor săi. Kemal paşa Zadek (după unii istorici, Zade), considerat a fi cel mai obiectiv cronicar turc, în stilul analiştilor orientali, spunea că sultanul a umblat multe zile căutându-l pe Ştefan, dar nu i-a putut găsi pentru că domnul se aşezase cu oastea sa într-un loc de unde putea ataca locurile de popas, surprinzând şi nimicind detaşamentele turceşti trimise în căutare de hrană. Acelaşi cronicar a susţinut că Ştefan urmărea ca prin umblet să pricinuiască necazuri. Hărţuind necontenit oastea otomană, Ştefan se retrăgea spre nord, între Siret şi munţi, nădăjduind mai departe că, totuşi, îi vor sosi ajutoarele pe care Ie cerea insistent transilvănenilor.În ziua de 24 iulie, Mahomed a ajuns Ia Roman. Oraşul şi cetatea erau pustii. Ordinul lui Ştefan a fost dus la îndeplinire de localnici. Sultanul a oprit înaintarea spre Suceava şi şi-a dirijat oastea spre regiunea Neamţului, despre care fusese informat că ar exista o cetate în care mai erau reţinuţi o parte din ostaşii turci luaţi prizonieri Ia Vaslui, cu un an în urmă. Observând schimbarea direcţiei de mers a oastei turceşti, Ştefan a înţeles că înfruntarea devenise inevitabilă, că nu o mai putea amâna. Cu toată diferenţa numerică dintre oastea moldovenească şi cea turcească, Ştefan cel Mare a angajat pe valea Pârâului Alb (sau Valea Albă), în ziua de 26 iulie 1476, la orele trei după amiază - amănuntul ni-l oferă Angiolello - lupta cu avangarda turcească, al cărei comandant era Suleiman paşa, înfrântul domnitorului moldovean la Vaslui, în ianuarie 1475 .Angiolello constată că atacul moldovenesc s-a dat prin surprindere, cu scopul de a provoca panică şi pierderi oastei turceşti • Important de reţinut e faptul că acest atac avea ca scop să-i atragă pe turci Ia Valea Albă, locul pe care Ştefan îl întărise din timp, prin: adâncirea râpilor, tăierea arborilor, blocarea intrărilor cu arbori şi mărăcini, instalarea pieselor de artilerie în punctele considerate ca fiind mai expuse asalturilor infanteriei turceşti.Cronicarul turc Kemal Paşa Zade ne informează că: din trunchiuri de copaci, din care (căruţe n.n.), săpâmd şanţuri de jur împrejur, Ştefan cel Mare îşi organizase aici o tabără puternică. La adăpostul acestor întărituri se putea bate fără pierderi mari. El (Ştefan) a stat cu spatele la o pădure, într-o vale îngustă şi greu de trecut, cum nu exista alta în ţara Moldovei. Pe luptătorii de lângă el, făcându-i pe toţi pedestraşi, i-a rânduit pentru luptă. Pe toţi caii slobozi, câţi erau, legându-i unii de alţii, a închis cu ei spatele oştii şi înşirând în faţa sa mai multe sute de tunuri, a făcut zid în faţa oştii sale cu acel perete straşnic. Cifra tunurilor pe care o acreditează cronicarul este exagerată, cu intenţia de a justifica faptul că turcii nu au putut obţine o victorie aşa cum o prevedea padişahui.Pe măsură ce întunericul se lăsa peste Valea Albă, Ştefan pune în practică tactica retragerii organizate şi planificate de mult timp, în desimea codrului, pentru a cruţa vieţile ostaşilor săi şi pentru a câştiga timp în vederea refacerii aproape în întregime a armatei sale, în principal prin revenirea oştenilor învoiţi pentru două săptămâni.Înainte de a porunci retragerea, domnitorul, calm şi hotărât, cum a fost în tot timpul luptei, a dispus să fie incendiate bagajele, proviziile şi celelalte bunuri netransportabile. Aşa se face că, la căderea nopţii, turcii nu au avut parte de o minimă rezistenţă din partea celor lăsaţi de el ca să ţină în loc pe otomani până ce oastea „mare" moldovenească avea să se îndepărteze destul de mult de locul bătăliei. Practic a fost un detaşament de sacrificiu, din care foarte mulţi au scăpat cu viaţă şi au luat-o pe urmele oastei moldovene. Conform unor izvoare sigure despre această luptă, precum însemnările lui Angiolello şi cronica polonezului Jan Dlugosz, la care fac referire mai mulţi istorici, din oastea Moldovei au rămas pe câmpul de luptă doar două sute de morţi, iar circa opt sute, majoritatea răniţi, au căzut prizonieri, care au fost ulterior eliberaţi de domnitorul moldovean. În general cronicarii turci nu se referă la pierderile oastei lor. În orice caz, după toate documentele accesibile, „învingătorii" au rămas îngroziţi de pierderile grele pe care le-au suferit.Mahomed al Ii-lea a ordonat ca oastea sa să rămână trei zile pe locul luptei, timp suficient pentru Ştefan ca să purceadă la completarea oastei sale. În privinţa morţilor, Dlugosz vorbeşte de 30.000. Sigur cifra este exagerată, dar numărul pierderilor turceşti este foarte mare, comparativ cu al moldovenilor de doar două sute. Ţinând cont de disproporţia foarte mare dintre cele două armate, unii istorici şi-au pus întrebarea de ce a angajat domnitorul lupta la Valea Albă. Pentru a răspunde la aceasta nu putem să nu apreciem abilitatea de mare strateg a lui Ştefan. Atragerea turcilor în acest loc avea ca scop principal de a feri ocuparea Cetăţii de Scaun, Suceava, fără luptă. Dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, situaţia ar fi creat o imagine negativă asupra oamenilor săi. Odată depăşită Baia, până la Suceava sultanul ar fi avut drum deschis, întrucât natura nu ridica în calea năvălitorului piedici de netrecut. Ori, aici la Valea Albă, natura îi oferea condiţii prielnice de apărare. Retrăgându-se de la Valea Albă, Ştefan nu s-a adăpostit în Cetatea Neamţului, cum a crezut Mahomed, ci a urmărit, după cum am mai spus, să-şi refacă oastea.A pierde o bătălie nu înseamnă a pierde războiul. Ori, Valea Albă a fost un moment tactic şi nu unul strategic. A treia bătălie de aici nu a fost nici victorie de partea otomanilor, nici pierdere din partea lui Ştefan. Dovadă numărul morţilor.
CONTROVERSE ISTORICE. LUPTA DE LA VALEA ALBĂ - 1476 Adolf MINUŢ
Din cauza inferiorității mari de forțe, Ștefan rămas doar cu 10 000 boieri, se retrage, satele din calea dușmanului fiind părăsite și ogoarele arse. La 25 km nord-vest de Roman, pe un platou împădurit, Ștefan orzanizează o tabără întărită cu un șanț, val de pămînt și trunchiuri de copaci. Un obstacol de model husist a fost executat din carele oștirii legate între ele la adăpostul cărora se trăgea cu tunurile în otomani.
Prin această amplasare a liniei de apărare Ștefan își asigura o cale de retragere în Transilvania.Bătălia a durat 2 zile după care Ștefan cu oastea se retrage în pădure, pierzînd 200 morți și 800 prizonieri, în schimb otomanii au pierdut 30 000 oameni. Bătălia a fost cîștigată de sultan dar acesta nu a putut nimici oastea Moldovei. Garnizoanele Cetăților Nemț, Suceava și Hotin au reușit să respingă atacurile otomane. Ștefan a refăcut o armată de 16 000 oșteni și a hărțuit otomanii pînă la retragerea sultanului peste Dunăre, o parte din prăzi fiind recuperată.
ALTE LOCURI UNDE MAI POSTEZ ISTORIE !
ISTORIE DE CALITATE !
OFER PRETURI BUNE DE PUBLICITATE IN FELUL URMATOR !
1-PE BLOG 500 LEI LUNAR !100 EURO
2-PE YOUTUBE 500 LEI LUNAR ! 100 EURO
3-PE FACEBOOK 500 LEI LUNAR !100 EURO
4-PACHETUL DE MAI SUS 1200 LEI !220 EUROOFER PRETURI BUNE DE PUBLICITATE IN FELUL URMATOR !
PUN LA DISPOZITIE O SERIE DE MATERIALE ISTORICE FOARTE BUNE SI LA PRETURI BUNE ! AL-2-TRIUMVIRAT DE LA ROMA-ANTICA 50 LEI BATALIA DE LA ACTIUM 50 LEI HANNIBAL VS ROMA 75 LEI MARCUS AGRIPPA 50 LEI REVOLTA LUI SPARTACUS 75 LEI TOT PACHETUL COSTA 200 LEI !
BOGDAN MINCA REVOLUT RO44 REVO 0000 1960 5482 1838 PENTRU CINE VREA SA MA AJUTE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu