Un-General cu Onoare!

+6

🇷🇴Portret de erou la 75 de ani de la asasinarea sa!🇷🇴
Știați că unul dintre cei mai iubiți și mai decorați generali ai armatei române, supranumit „Tătuca“ de soldaţii aflaţi în subordinea sa, și-a făcut botezul focului chiar aici la noi, în Dobrogea⁉ Și că moartea sa, exact acum 75 de ani (3 martie 1945), prin "grija" aliatilor noștri ruși, nu a fost elucidată complet nici măcar până în ziua de azi⁉ Gheorghe Avramescu, despre care unul dintre superiorii lui nota, încă din tinerețea sa, că "este un ofiţer eminent, sub toate raporturile", a fost o legendă în rândul armatei române, un militar pursânge, "excesiv de corect“, care nu ezita să ofere pâine adversarului învins, să mănânce și să fumeze "Naționale" cot la cot cu ostașii săi.

Pe vremea când acesta era doar căpitan, Avramescu s-a evidenţiat pe câmpul de luptă din #Dobrogea, în fatidica toamnă a lui 1916. La comanda unui batalion de infanterie, acesta a luat parte la luptele de la Parachioi (oraș Băneasa), Calaici (sat Făurei, aparține de oraș Băneasa), Mulciova (sat Abrud, com. Adamclisi), Perveli (sat Moșneni, com. 23 August) şi Muratan (sat Biruința, comuna Topraisar), unde a fost şi rănit în brațul drept. După numai o lună de spitalizare și împotriva sfatului medicilor, acesta revine pe front şi participă la bătălia pentru Bucureşti, dar şi la asigurarea retragerii în Moldova. Pentru faptele sale de arme din campania anului 1916 a fost decorat cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler cu panglică de Virtute Militară.

În acele vremuri grele, Avramescu a fost remarcat de superiori pentru eroismul şi priceperea sa tactică. Colonelul Ioan Tarnoschi, un veteran al Războiului de Independenţă, nota: „Conduita lui a fost vrednică de toată lauda. În toate împrejurările extrem de grele prin care a trecut Brigada 40, batalionul căpitanului Avramescu a fost mai mult decât la înălţimea datoriei“. Ba mai mult, Avramescu se remarcă din nou când ia parte la Bătălia de la Mărășești, în calitate de comandant de batalion, obținând Ordinul Coroana României, clasa Ofițer cu panglică de Virtute Militară și o avansare la gradul de maior.

La momentul intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial alături de Germania, generalul Gheorghe Avramescu era la comanda Corpului de Munte, o unitate de elită a armatei. S-a distins în luptele pentru eliberarea Bucovinei de Nord, în iulie 1941 şi a primit cele mai înalte distincţii militare româneşti şi germane, mai precis Ordinul „Mihai Viteazul“ clasa a III-a şi „Crucea de fier“ clasele II şi I. Deşi nu a fost de acord cu decizia mareşalului Ion Antonescu privind trecerea Nistrului, generalul Avramescu a respectat ordinele şi a forţat linia fortificată „Stalin“. S-a evidenţiat în luptele de la Marea Azov, contribuind decisiv la înfrângerea Armatelor a 9-a şi a 18-a sovietice. A condus apoi operaţiunile din prima linie de la Feodosia şi a contribuit decisiv la cucerirea Sevastopolului în 1942. Drept urmare a fost din nou decorat. Mai mult, a eliminat cu o pricepere şi un curaj fantastic Divizia 109 puşcaşi a armatei sovietice, luând peste 10.000 de prizonieri. Toate aceste succese i-au sporit faima şi au sporit legendele din jurul său.

Dar, mai presus de reuşitele militare, Avramescu era deosebit de iubit de soldaţi. „Dinamic, autoritar şi exigent, Avramescu a ştiut în egală măsură să fie apropiat de oameni, să le asculte păsurile, să-i sfătuiască şi să-i încurajeze.(...) el a introdus omenia în actul de comandă" scria Sergiu Balanovici în „Generalul Gheorghe Avramescu“. Sugestivă în acest sens este povestea profesorului Aurel State care, ajuns în 1942 pe front, l-a cunoscut pe Avramescu înaintea bătăliei de la Sevastopol: „Într-o zi se opriseră în livadă, fără vâlvă, ca nişte excursionişti câţiva ofiţeri superiori din Corpul de Munte, cu generalul comandant, un om care nu semăna cu nici un general, ci mai curând cu un fermier de treabă iubit de toţi din jur şi respectat în unicitatea lui într-atât încât protocolul militar era lăsat cu grijă de-o parte“, preciza profesorul. De altfel, generalul obişnuia să fumeze ţigări „Naţionale“ cu ostaşii, îmbărbătându-i şi oferindu-le mâncare şi daruri. De asemenea, era un fapt cunoscut că generalul oprea maşina în care se deplasa pentru a le oferi pâine şi alimente ucrainenilor sau ruşilor flămânzi.

După ce a organizat apărarea României în faţa contraofensivei sovietice, apărându-se pe linia Iaşiului, generalul Gheorghe Avramescu s-a trezit, după 23 august 1944, că România a întors armele, iar vechii duşmani i-au devenit aliaţi. În noul context politic, Avramescu ajunge comandant al Armatei a 4-a şi împreună cu noii "aliaţi" ruşi purcede la eliberarea Transilvaniei de Nord. Însă, la 7 septembrie 1944, mareşalul Malinovski, comandantul frontului ucrainean, şi-a subordonat toate unităţile române operative de pe front. În ciuda rezultatelor bune obţinute pe câmpul de luptă, la nivelul comandamentelor începuseră să apară relaţii tensionate, din cauza modului în care sovieticii au înţeles să coopereze.

O practică des uzitată de sovietici, faţă de care Avramescu a luat poziţie, a fost aceea de a prezenta victoriile româneşti drept succese ale trupelor Armatei Roşii. Avramescu a sesizat corect că de fapt, la mijloc era vorba de o miză politică şi că se intenţiona negarea aportului nostru, pentru ca Romania sa nu poata beneficia de avantajele recunoasterii statautului de tara cobeligeranta in razboiul antihitlerist. Așa se face că la 14 decembrie 1944, Avramescu îi reproşa mareşalului Malinovski în termeni fermi, faptul că Armata a 4-a română nu fusese citată în niciun comunicat oficial, nici măcar pentru a se menţiona existenţa ei pe front.

Luările de poziţie repetate ale generalului Avramescu, menite să apere onoarea şi demnitatea Armatei române, l-au transformat curând într-o persoană indezirabilă, întreaga armata română fiind acuzată uneori de sovietici de incapacitate operativă şi chiar de trădare. Însă războiul merge înainte și urmează campaniile din Ungaria şi din Cehoslovacia. Avramescu se distinge din nou în lupte şi este apreciat, cel puţin oficial, de comandanţii ruşi. Chiar dacă generalul român era aproape de pensionare și mereu în prima linie de la începutul războiului, datorită capacităţilor sale era ţinut pe front.

Continuarea războiului pentru Avramescu a fost însă fatală. Aceiaşi ruşi care-l lăudau în declaraţiile oficiale pentru calităţile şi umanitatea sa aveau să-l elimine de pe scena istoriei în urma unor bănuieli referitoare la legăturile sale cu Mişcarea Legionară şi, implicit, posibilitatea ca generalul să devină un adversar de temut în calea comunizării României. Bănuielile legate de relaţiile lui cu Mişcarea Legionară au redevenit de actualitate când ginerele său, Ilie Vlad Sturdza, care lucra ca translator la comandamentul Armatei a 4-a, dezertează la inamic. Superiorii săi ierarhici, conștienți de pericolul în care se află Avramescu din cauza opoziției sale față de comuniști, decid o soluție de compromis pentru a-l scăpa de acuzațiile de înaltă tradare și de condamnarea la moarte: "Avramescu ar trebui eliberat din funcţie pe motive medicale şi rechemat în ţară“.

Așa se face că în ianuarie 1945, Avramescu pleacă la Brăila și se pregătește de pensionare. Din nefericire, rușii îl aveau în vizor și pregăteau terenul pentru a scăpa de acest om, care era iubit de armată și care, potrivit zvonurilor, ar fi urmat să ocupe o funcție politică în viitorul Guvern al țării. Se zvonea chiar că Regele Mihai, îl aștepta pe Avramescu la București să întocmească Guvernul, acesta fiind o opțiune reală pentru postul de prim-ministru, în locul lui Petru Groza. Însă la 30 ianuarie, generalul Avramescu este rechemat pe front...și este începutul sfârșitului pentru el.

Pe 2 martie 1945, generalul Gheorghe Avramescu, aflat la comanda Armatei a 4-a române pe frontul din Cehoslovacia, a fost sechestrat de autorităţile sovietice, împreună cu şeful de stat major şi alţi ofiţeri şi civili, în total 36 de persoane. Evenimentul, deosebit de grav, a acţionat ca o undă de şoc in randurile trupelor romane aflate în plină campanie, în condiţiile în care colaborarea cu Armata Roşie se dovedise extrem de dificilă, noul aliat acuzând armata română, în dese rânduri, de incapacitate operativă sau chiar trădare şi trecere voluntară la inamic.

Firul evenimentelor acelei zile de 2 martie 1945 este foarte neclar și naște încă tot felul de teorii, însă ce știm cu siguranță este că:
➡la ora 13:00 Avramescu a fost chemat la punctul de comandă, de generalul sovietic FF Jmacenko, comandantul grupului de armate din care făcea parte și Armata a 4-a română.
➡două ore mai tîrziu, generalul român pleca, însoțit de șeful de stat major, generalul Nicolae Dragomir și de alți doi ofițeri (garda sa personală), la întâlnirea cu FF Jmacenko, care i-a primit pe cei doi generali români la ora 18:30.
➡la 17:45, generalul rus Serstiuk le-a spus celor doi ofițeri din gardă că generalii Avramescu și Dragomir vor pleca cu gen. Jmacenko la comandamentul Frontului 2 Ucrainian pentru a se întâlni cu maresalul R. I. Malinovski.
➡la ora 20:30 generalul Serstiuk, a ordonat generalului Nicolae Dăscălescu, comandantul Corpului 2 armată, să preia comanda Armatei a 4-a, iar generalului Ioan Spirea, comandandul artileriei, să preia funcția de șef de stat major. Explicația acestuia a fost că generalii Avramescu și Dragomir au fost chemați la București.
➡a doua zi, pe 3 martie, soția generalului Avramescu, aflată atunci în zona frontului, a primit de la un ofițer sovietic, o scrisoare prin care îi cerea să plece la Sibiu, împreuna cu ceilalți membri ai familiei care o însoțeau. De fapt, toți urmau să fie arestați la punctul de comanda al Armatei 40 sovietice. Felicia, fiica generalului şi soţia lui Ilie Vlad Sturdza, s-a sinucis chiar în acea zi....

În zilele care au urmat, nimeni nu știa cu exactitate ce i s-a întâmplat generalului român, iar autoritățile sovietice au refuzat constant să dea lămuriri..și așa a rămas pentru multă vreme! Soția generalului Avramescu se va întoarce din deportarea în URSS abia după 11 ani, în 1956, timp în care nu i s-a spus nimic!! Abia în 1963, Crucea roșie sovietica i-a răspuns printr-o scrisoare, în care ea era informată că generalul Gheorghe Avramescu a murit pe 3 martie 1945 (a doua zi după arestare), în orașul unguresc Jasbereny. Tot din scrisoare reieșea faptul că acesta fusese înmormântat de sovietici la Budapesta în cimitirul Soshalom, un cartier al capitalei ungare.

Scrisoarea primită corespundea în parte variantei oficiale sovietice din arhivele sovietice, semnat de însuși temutul Lavrenti Beria, șeful NKVD, din 22 martie 1945, conform căreia generalul român Avramescu fusese ucis în maşină de aviația germană, pe o șosea din Ungaria. Ciudat este că dintre toți ocupanții acelui automobil (el fiind flancat, în stare de arest, pe bancheta din spate, de doi ofiţeri NKVD), generalul nostru a fost singura victimă, rănit mortal la cap, prin parbriz de un singur glonț, ceilalți trei ocupanți reușind să sară din mașină...

Ce destin trist pentru unul dintre cei mai mari generali români, care și-a câștigat tresele pe câmpul de luptă și care a avut o adevărată vocație pentru cariera militară...Abia la 23 octombrie 2000, generalul Avramescu s-a întors în România și a fost inmormântat în Cimitirul Militar din Cluj. Batalionul 24 Vânători de Munte poartă numele onorific General Gheorghe Avramescu. Din păcate, poporul român nu cunoaște prea multe aspecte despre acest OM, subiectul nefiind dezbătut decât în articole de presă sau în studiile personale ale istoricilor, cu toate că de numele lui Avramescu se leagă eliberarea nordului Bucovinei în 1941 și eliberarea nord-vestului Transilvaniei la 25 octombrie1944, zi care a devenit ulterior Ziua Armatei Române!

1-ACEST ARTICOL ESTE COPIAT .

2-Mi-a atras atentia onoarea acestui General!