Antonescu si Germania-Nazista !-Intelegerea cu Hitler !

 1-Acest articol este copiat !

2-Istoria ramane pasiunea mea nr-1.

3-Am incercat sa evit partea asta de istorie dar d c !imi voi exprima parerea intr-un mod civilizat 1

S-a întâmplat în 23 noiembrie1940: Vizita generalului Ion Antonescu la Berlin; a fost semnată aderarea României la Pactul Tripartit împotriva Uniunii Sovietice (încheiat între Germania, Italia şi Japonia la 27.09.1940, Ungaria la 20.11.1940). Prin acest act, generalul Antonescu urmărea ca, mergând alături de Germania, România să redobândească nordul Ardealului cedat Ungariei (21-24).Mareşalul Ion Antonescu a fost singurul om de stat şi conducător militar din Europa care a avut 20 de întrevederi cu Adolf Hitler, pe parcursul a mai multor ore şi chiar zile. Pentru prima întâlnire cu Hitler, generalul s-a pregătit cu hărţi şi documente etnografice, date economice etc. Hărţile şi documentele priveau toate teritoriile care au fost smulse din trupul ţării. Printre altele, acestea dovedeau cu probe de netăgăduit continuitatea poporului român pe ambele maluri ale Prutului, densitatea populaţiei româneşti chiar până la Bug.Drepturile românilor erau de necontestat şi în Transilvania, Dobrogea, determinând chiar o problemă românească în Transilvania. Sau una asemănătoare în Macedonia sârbească. Generalul dăduse ordin să se întocmească şi un studiu comparativ, care urmărea evoluţia statului rus de la înjghebarea lui, în sec. al XIII-lea, în raport cu Ţările Româneşti.Din acest studiu rezulta că Moldova şi Muntenia erau deja state naţionale consolidate pe timpul când Rusia era doar un teritoriu neînsemnat în jurul Moscovei.Prima întâlnire a fost precedată de discursul pe care generalul Antonescu l-a rostit la Cercul Militar din Bucureşti, la 14 octombrie, în faţa şefilor Misiunii militare germane în România, a altor generali şi ofiţeri invitaţi:„Sunt mulţumit că pot saluta în capitala regatului pe reprezentanţii armatei germane. Sunteţi aici la chemarea guvernului român Gigârtu, în baza acordului din iulie 1940, care este expresia hotărâtă a unei colaborări reale şi rodnice.Cel dintâi Rege, Carol I, a făcut altădată un apel asemănător, nu pentru a întuneca o suveranitate, ci pentru a consolida, pe baze realiste, sigure, armata şi viitorul regatului său.A recurge astăzi la experienţa şi doctrina unei mari armate şi la posibilităţile tehnice ale unei industrii de război, pentru a-ţi organiza pe baze noi armata şi securitatea, este a face un act de patriotism pe care ţin să-l subliniez în faţa dumneavoastră.Consecinţă firească, organizarea internaţională în concepţia germană, trebuie să se rezeme de realităţi etnice, geografice şi economice, nu pe ficţiuni, iar unitatea ordinii internaţionale trebuie să plece de la forţe şi realităţi organizate, nu de la iluzii filozofice, oricât de generoase ar fi ele.Veţi vedea aici, în România, o armată care nu este mare, care a fost totdeauna puţin zgomotoasă, dar foarte bravă.Personal sunt legat de ea prin toate rădăcinile vieţii mele. Am luptat cu pasiune şi voi lupta fără preced pentru înălţarea ei. Azi, mai mult ca oricând, naţiunea întreagă îşi pune, cu drept cuvânt, toată nădejdea, toată siguranţa şi tot respectul, în corpul nostru ofiţeresc şi la soldaţii ei.Convins că veţi găsi în ea, un câmp de acţiune care să mărească încrederea în viitorul şi drepturile regatului lui Mihai I, închin…”Acest discurs a ajuns în foarte puţin timp pe biroul lui Hitler, căruia i-a lăsat o impresie favorabilă.Prin această cuvântare scurtă, dar plină de conţinut, generalul a punctat categoric şi direct bazele viitoarei colaborări între cele două armate. Prin aceasta îi dădea de înţeles lui Hitler că a-ţi întări armata este un gest patriotic care asigură suveranitatea naţională, iar noua ordine internaţională trebuie statuată pe principii etnice, geografice şi economice.Tocmai cele care nu au fost respectate când României i s-au smuls din teritorii.Înaintea primei întâlniri dintre cei doi şefi de state, starea de spirit a lui Hitler era belicoasă. Mai ales după întâlnirea cu Molotov, care îi dezvăluise obiectivele militare urmărite de Stalin.Dacă Germania urmărea să-şi întărească sfera de influenţă în Europa şi „spaţiul vital”, atacând şi cucerind popoare, Uniunea Sovietică urmărea ştergerea diferenţelor de clasă şi a deosebirilor naţionale tot fără să ţină cont de voinţa popoarelor şi de principiile dreptului internaţional.Stalin urmărea victoria Revoluţiei, în virtutea drepturilor ce şi le arogase ca „ţară călăuzitoare a proletariatului mondial”, să cucerească Europa şi să o domine. Hitler nu putea admite aşa ceva.Din însărcinarea lui, la O.K.W. (Înaltul Comandament al trupelor terestre) şi la Marele Stat-Major al armatei de uscat, începând cu data de 31 iulie 1940, comandantul Armatei 18, generalul-maior Erich Marcke, a început studiile privitoare la operaţiile proiectate în Răsărit.Ele au fost definitivate de generalul-locotenent Friedrich Paulus, care la 3 septembrie 1940 era şeful Cartierului General I al Marelui Stat-Major al armatei de uscat. Rezultatele studiului au fost raportate lui Hitler de feldmareşalul von Brauschitsch şi generalul-locotenent Halder, ocazie cu care Hitler s-a pronunţat pentru prima oară că „nu există dubii că România, ca de altfel şi Finlanda, vor merge alături de Germania în sensul unei campanii în Est”.Fiind de acord cu aceste planuri, la noile frontiere ale URSS au fost dislocate primele corpuri de armată. Intenţia sa de a începe campania din Est a fost spulberată de Mussolini, care a atacat Grecia. Deşi în dimineaţa zilei de 28 octombrie, pe când se afla la Florenţa, Hitler a fost întâmpinat de Mussolini cu cuvintele: „Fuhrer, noi mergem. Trupele mele au intrat victorioase în Grecia la 6 dimineaţa. Nu vă neliniştiţi, totul va fi terminat în 15 zile”, evenimentele se derulau nefavorabil. Exact după 15 zile trupele italiene intră în derută.Reales preşedinte al Statelor Unite, la 5 noiembrie 1940, Roosevelt reprezenta o speranţă pentru Anglia şi o ameninţare pentru Germania. Şi pentru a pune capac la toate, în ziua de 12 noiembrie, generalul Jodl îi prezintă lui Hitler un raport care sublinia că debarcarea în Anglia devenise imposibilă. Ca urmare, este readus în actualitate planul de acţiune în Balcani şi Mediterana.Într-o convorbire ţinută la Viena, pe data de 20 noiembrie 1940, cu prim-ministrul ungar, contele Teleki, şi cu ministrul de Externe ungar, contele Csaki, Hitler le-a spus că oricărei plângeri a generalului Antonescu cu privire la atitudinea Ungariei faţă de Transilvania îi va răspunde „că ungurii au fost timp de 20 de ani rău trataţi de către români, iar atitudinea lor de acum nu este decât reacţia la nedreptăţile pe care le-au îndurat vreme atât de îndelungată”.În acest context, prezentat în mare, este aşteptată sosirea generalului Antonescu la Berlin. Acestei întâlniri, Hitler îi acorda o importanţă mult mai mare decât ar fi dorit. Deoarece încerca un joc cu România: ea să devină piaţă de desfacere pentru armamentul şi tehnica de luptă germană şi furnizoare principală de petrol şi alimente pentru armata germană. Şi intenţiona ca şi de pe teritoriul României să declanşeze războiul fulger împotriva Uniunii Sovietice. În seara zilei de 19 noiembrie 1940, generalul Antonescu împreună cu suita sa pleacă spre Berlin. Aici, timp de două zile, au loc mai multe convorbiri paralele: Antonescu – Joachim von Ribbentrop, ministrul de Externe; Antonescu – Hitler; Antonescu – feldmareşalul Keitel; între miniştri de finanţe şi economiei române cu omologii lor germani.Prima întâlnire cu Hitler are loc pe 22 noiembrie şi durează trei ore şi jumătate.La ea au participat, din partea română, Ion Antonescu şi Mihail Sturdza, iar din partea germană: Hitler, J. von Ribbentrop şi feldmareşalul Wilhelm Keitel, şeful O.K.W. Antonescu a început prin a-l informa pe Hitler asupra convorbirii avută anterior cu ministrul german de Externe, accentuând pe schimbarea care a avut loc în România: „Între trecut şi viitor, acolo s-a deschis o prăpastie de netrecut. Sprijinit de mişcarea naţional-liberală, el este reprezentantul viitorului României şi vorbeşte Fuhrer-ului în calitate de soldat, ale cărei declaraţii înseamnă exact cele spuse…Încă de la asumarea puterii, el a căutat să adere la Axă. Aceasta a avut loc în condiţii care probabil n-au fost niciodată atât de grele pentru un om politic.Scopul său este să reorganizeze ţara şi s-o fortifice – în sfera economică precum şi în viaţa administrativă, politică, intelectuală şi militară. El are un singur scop în vedere, şi anume să contribuie la victoria Axei în acest război. El va căuta să recupereze în interior ceea ce a pierdut în exterior.Reconstrucţia armatei, întărirea morală şi a forţei ei militare, constituie prima lui sarcină în scopul ca România să poată fi gata cât mai curând posibil a-şi îndeplini misiunea ei corespunzătoare în domeniul militar”.În continuare, Hitler şi cei prezenţi sunt nevoiţi să asculte o adevărată lecţie de istorie din partea lui Antonescu, care subliniază faptul că România are trecutul cele mai glorios dintre toate popoarele care trăiesc în Balcani. „Românii – subliniază generalul – reprezintă naţiunea cea mai veche din această zonă, constituită încă înainte de Hristos, şi îţi are originea în simbioza daco-romană. Din punct de vedere istoric – citim în sinteza întocmită de Schmidt – este un caz unic de limbă şi administraţie înfiinţate ca urmare a administraţiei romane de 200 de ani şi rămâne mai mult sau mai puţin schimbată până în ziua de azi.Un alt caz unic în istorie, a subliniat în continuare generalul Antonescu, este faptul că până în ziua de astăzi, românii şi-au menţinut limba şi obiceiurile „încât din nord şi până la în Dobrogea, de la Basarabia şi până în Banat, nu există nici un fel de dialecte, ci pretutindeni se vorbeşte aceeaşi limbă română.Românii au fost primul popor care a ieşit din Evul Mediu având o organizare politică”. Subliniind că România a trebuit să facă faţă năvălirilor barbare, apărând Europa, ulterior i-a înfruntat aproape 400 de ani pe tătari, oprindu-i la Nistru şi timp de 500 de ani a luptat împotriva ruşilor. De asemenea, a trebuit să lupte împotriva Austro-Ungariei, apoi din nou împotriva Rusiei.Citând aceeaşi sursă, aflăm că Antonescu a afirmat că „România nu va renunţa niciodată să lupte: românii au fost primii în aceste regiuni şi vor fi ultimii care să o părăsească.Greşelile unei singure generaţii au fost pedepsite cu multă severitate. România a pierdut roadele unei dezvoltări de 2000 de ani. Dar va lupta încă mii de ani pentru a dobândi poziţia pe care, după părerea ei, este îndreptăţită”. Pentru prima oară în istoria ei a fost învinsă fără să lupte.Antonescu se referea la pierderea Basarabiei şi Bucovinei de Nord…Atrăgând atenţia asupra nedreptăţii făcute poporului român prin Diktatul de la Viena şi prezentând lui Hitler hărţile şi documentele pregătite, la un moment dat, Antonescu a spus: „Ceea ce mă conduce, ceea ce mă îndârjeşte, ceea ce mă asigură este neabătuta credinţă în drepturile şi dreptatea neamului românesc.Răspunderea mea este prea grea şi mă apasă destul pierderile neamului, ca să nu-mi fac datoria de a apăra drepturile şi vieţile româneşti”. În ceea ce priveşte situaţia politico-militară, Hitler i-a expus generalului Antonescu că în convorbirile purtate cu Molotov a încercat să determine o schimbare a direcţiei de expansiune a Uniunii Sovietice, nelăsându-i nici o îndoială că Germania este sinceră în ceea ce priveşte garanţia faţă de România şi că nu poate îngădui ca independenţa României să aibă de suferit.În concluzie şi-a exprimat convingerea că generalul Antonescu va reuşi să reorganizeze armata română şi să o transforme într-un instrument eficace al apărării naţionale.El şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu aderarea României la Pactul Tripartit şi a subliniat că niciodată Rusia nu se va opune unui asemenea bloc de puteri cum este cel care îl reprezintă Germania şi prietenii săi. Stalin nu doreşte să rişte nimic, ci numai să obţină câştiguri. Prin urmare să i se arate clar că nu trebuie să-şi îndrepte expansiunea spre zone în care sunt interesate Germania şi Italia, ci că trebuie să se îndrepte spre alte părţi.El înţelege perfect de bine dificultăţile generalului Antonescu, întrucât el însuşi a avut în Germania o moştenire dificilă. Pentru opera de reconstrucţie este important un partid puternic care să fie devotat lui (Antonescu). După aceasta, procesul de reorganizare politică va aduce o nouă prosperitate în ţară şi la urma urmelor, istoria lumii nu se termină în anul 1940.Antonescu şi-a exprimat mulţumirile pentru aceste cuvinte din urmă şi i-a explicat din nou Fuhrer-ului, cu lux de amănunte, programul lui de reconstrucţie, atrăgând în special atenţia asupra discuţiilor tehnice avute cu ministrul Clodius.Apoi el a repetat observaţiile în legătură cu rolul jucat de România ca insulă latină în marea slavă, ca rezultat al capacităţii de rezistenţă a poporului român. El a menţionat, de asemenea, dificultăţile cu ruşii la Gurile Dunării şi a prezentat planul pe care-l propusese de acum ministrului de Externe al Reich-ului de a construi un canal de la Cernavodă la Constanţa, într-o perioadă de cinci ani şi făcând cheltuieli de 2 sau 3 miliarde lei, cu scopul de a zădărnici planul Rusiei de a împotmoli braţele Dunării care aparţin României.Pe lângă acestea, el a atras atenţia asupra eforturilor Rusiei de a exclude Germania şi Italia din Comisia pentru Dunărea maritimă. În legătură cu aceasta, Antonescu a menţionat de asemenea cererea Rusiei de a i se permite navigaţia navelor de război până la Brăila, adică în spatele liniei de apărare a României în Moldova.România nu poate obţine cu adevărat liniştea, în special din motivul că ruşii nu vor să fixeze frontiera în mod definitiv.Apoi, Antonescu s-a plâns, în declaraţii de o lungime considerabilă, despre felul în care a fost trataţi românii de către Ungaria în teritoriile cedate şi a raportat amănunte în legătură cu acest prost tratament şi altele asemănătoare.El a subliniat că acum România va sta liniştită, dar la încheierea păcii generale, ea îşi va ridica din nou imediat glasul pentru a obţine dreptate…El a pledat cu multă vigoare în favoarea tezei române, adică o strictă respectare a verdictului de la Viena şi în special a obligaţiilor prevăzute de aceasta cu privire la minorităţi şi revenirea din nou asupra întregii chestiuni la încheierea păcii generale. Fuhrer-ul a replicat că, fireşte, în verdictul de la Viena n-a fost găsită o soluţie ideală, dar că în acelaşi mod în care a prezentat Antonescu justificarea pretenţiilor române în declaraţii ce au durat ore întregi şi reprezentanţii unguri au vorbit de asemenea în favoarea tezei ungare.Însă n-a venit timpul să se considere chestiunile în retrospectivă. El îi poate da totuşi generalului Antonescu asigurarea că înţelege pe deplin simţămintele, indignarea şi durerea lui. În afară de aceasta, istoria nu se va opri în anul 1940.După ce Antonescu a mai pledat cu multă vigoare punctul său de vedere, cu aceleaşi argumente, încă de câteva ori, discuţia s-a terminat într-o atmosferă prietenească.După terminarea primei întrevederi, Hitler a rămas profund impresionat de naţionalismul lui Antonescu. „Fapt este că Antonescu nu a renunţat niciodată la ideea unei revizuiri a Arbitrajului de la Viena şi nu vede în recucerirea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, şi nici în ocuparea Odessei o compensaţie pentru teritoriul cedat Ungariei. Antonescu era mereu obsedat de ideea că, numai mergând alături de Germania, România va avea posibilitatea să redobândească partea cedată a Transilvaniei”. La 23 noiembrie 1940 este semnat de ministrul Afacerilor Străine al Reich-ului, J. von Ribbentrop, de conducătorul secţiei politice din Ministerul de Externe al Italiei, ambasadorul Berti şi de ambasadorul Japoniei la Berlin, generalul Kurusu, pe de o parte, precum şi de Conducătorul statului român, generalul Ion Antonescu, pe de altă parte, un protocol privitor la aderarea României la Pactul Tripartit.