BATALIA DE LA PHARSALUS-O ALTA BUNA VARIANTA !

1-ACEST ARTICOL ESTE COPIAT!
2-PASIUNEA PENTRU ISTORIE SI IUBIREA PENTRU ACEASTA SPECIALITATE MA FACE SA PREZINT CEVA DIFERIT

PHARSALUS (48 î.e.n.) 4 ianuarie, anul 48 î.e.n. Cezar trece jumatate din armata lui (20.000 pedestrasi si 600 de calareti fara provizii) si trimite flota sa-l aduca pe Marc Antoniu cu restul. Pompei nu-si imagina o actiune atât de îndrazneata. Revine la Dyrrachium cu cea mai mare parte a trupelor, dar nu-l ataca pe Cezar, cu toata superioritatea numerica a trupelor sale. Între timp, o parte din flota lui Cezar este distrusa; Marc Antoniu reuseste totusi sa se îmbarce si sa-i aduca lui Cezar legiunile ramase în Italia. Pompei, lent, nu poate împiedica jonctiunea dintre cele doua armate. Cezar încearca sa-l încercuiasca pe adversarul sau cu valuri de pamânt; actiune dificila, pentru ca oastea acestuia era mai numeroasa si ocupa un spatiu prea mare pentru a putea fi izolata complet de mare sau de restul tarii. Pompei este constrâns sa dea lupta si o câstiga în iulie 48 î.e.n. datorita grabei cu care Cezar voia sa-l bata. Pompei are acum sanse sa treaca in Italia - flota lui Cezar fusese complet distrusa -, dar Cezar, simtind pericolul, porneste împotriva lui Scipio, locotenentul lui Pompei, care se afla în Macedonia. Pompei îl urmareste pe Cezar, face jonctiunea cu Scipio si la Pharsalus se hotaraste sa primeasca lupta decisiva cu adversarul sau. Senatorii îi cereau acest lucru. Victoria de la Dyrrachium constituia un îndemn, ca si superioritatea numerica a trupelor sale. Cezar avea 80 de cohorte ( 8 legiuni), adica 22.000 de pedestrasi si 1.000 de calareti. Pompei avea 45.000 de pedestrasi si 7.000 de calareti, adica 110 cohorte. Câteva cuvinte despre noua organizare a armatei romane. Marius a dat posibilitatea sa intre în rândurile armatei voluntari recrutati din rândurile paturii servile, ca si dintre straini. Se produc schimbari în organizarea legiunii. Pâna la Marius legiunea era dispusa pe trei rânduri, unitatea de baza constituind-o manipulum. Spatiul dintre unitati reprezenta totusi un inconvenient pe câmpul de lupta. Marius organizeaza legiunea în trei linii formate din cohorte, o cohorta având 5 manipule. O cohorta are 600 de soldati. O legiune (6.000 de oameni) are 10 cohorte. Cohortele erau dispuse: 4 în prima linie, 3 în linia a doua, trei în linia a treia. Distanta dintre cohorte era micsorata. Cavaleria legiunilor este desfiintata si se formeaza unitati noi, alcatuite din straini. La Pharsalus, Cezar îsi dispune trupele în functie de teren, dar si de superioritatea numerica, ,mai ales în cavalerie, a adversarului sau. Lasa doua cohorte pentru apararea taberei, iar pe cele 78 de cohorte le aseaza în modul urmator: aripa stânga comandata de Marc Antoniu se sprijina pe râul Enipeus, care are maluri abrupte; pe aceasta parte nu se pot face manevre; la centru comanda Domitius Calvinius, iar pe aripa dreapta - Publius Sulla. Infanteria este asezata pe trei rânduri, rândul al treilea mai retras formând o rezerva a întregii armate. Punctul nevralgic al frontului era aripa dreapta. Pe aici se putea manevra si Pompei îsi asezase cavaleria în fata acestei aripi. Cezar se temea de un atac de învaluire dat de aceasta cavalerie. Pentru a preîntâmpina orice dezordine, îsi aseaza propria cavalerie (1.000 de oameni) pe aceasta aripa; în spatele cavaleriei, oblic sunt asezate 6 cohorte de elita. Cezar da instructiuni speciale cavaleriei si acestei rezerve pe care adversarul nu avea cum sa o vada (se afla în spatele calarimii), explicându-le oamenilor ca soarta luptei depinde de felul cum se vor comporta ei. Era evident ca 1.000 de calareti cu greu puteau suporta socul a 7.000, de aceea, în momentul în care acesti 1.000 de calareti erau constrânsi sa se retraga, cele 6 cohorte trebuiau sa atace din flanc cavaleria inamica. De asemenea, Cezar da dispozitiuni ca linia a treia sa nu intre în actiune decât la porunca lui. De altfel, întreaga armata urma sa înceapa lupta la semnalul generalului sau. Aceasta organizare minutioasa a frontului, faptul ca fiecare unitate stie exact ce misiune are, pun în evidenta calitatile deosebite ca tactician pe care le are Cezar. Pompei îsi aseaza oastea cu aripa dreapta sprijinindu-se pe râul Enipeus, sub comanda lui Lentulus, centrul sub comanda lui Scipio si arpa stânga sub comanda lui Ahenobarbus. Pe aripa stânga este asezata calarimea, 7.000 de oameni plus arcasii si aruncatori cu prastia de sub comanda lui Labienus. Nici o dispozitie speciala, în privinta desfasurarii bataliei. Superior numericeste, Pompei considera firesc sa înfrânga cavaleria inamica si sa atace flancul si spatele armatei lui Cezar. Se astepta sa obtina o victorie comoda. 9 august, anul 48 î.e.n. Liniile lui Pompei stau imobile. Cezar, care se astepta sa fie atacat, avanseaza primele doua lini, le opreste la jumatatea distantei care depasea cele doua armate si, vazând ca adversarul nu se clinteste porneste el, primul la atac. Abia acum sarjeaza calarime lui Pompei. Calaretii lui Cezar se retrag in ordine, cele sase cohorte de elita ataca în flanc, din fata si cavaleria lui Pompei este împrastiata. Arcasii si prastierii sunt masacrati. Între timp cele doua infanterii angajasera lupta pe tot frontul. Pompei comite greseala si angajeaza toata pedestrimea. Soldatii lui Cezar, mai bine antrenati, mai rezistenti, se lupta de la egal la egal cu un adversar mai numeros si când oboseala cuprinde amândoua tabere, Cezar arunca în lupta linia a treia, pe care o pastrase în rezerva. Din flanc ataca si cele sase cohorte care participasera initial la respingerea cavaleriei adverse. Centrul ostii lui Pompei cedeaza si lupta este pierduta. Cu mult mai înainte Pompei fugise în tabara. Cezar, neobosit, îsi îndeamna oamenii sa-i urmareasca pe fugari, sa-i încercuiasca pe altii; el pierde 200 de oameni, adversarul 15.000 de morti si raniti, restul cazând prizonieri sau supunându-se învingatorului. Pompei se suie pe o corabie si fuge în Egipt, Cezar îl urmareste, dar Pompei este asasinat. În Egipt, Cezar se amesteca în luptele dinte Cleopatra si fratele sau, pierde mai multe luni în mod inutil, timp pe care locotenentii lui Pompei îl folosesc pentru a forma noi armate cu care ocupa nordul   Africii si Spania. Cezar porneste cu putine trupe în Africa, este încercuit la un moment dat de Labienus, duce lupta de uzura morala si materiala si în fine la 6 aprilie 46 î.e.n. câstiga lupta de la Thapsus. Labienus fuge în Spania unde la Munda este batut si omorât pe data de 17 martie, anul 45 î.e.n. Regimul republican este înlocuit cu regimul dictatorial. Cezar planuia sa porneasca împotriva Dacilor si Partilor, dar la 15 martie anul 44 î.e.n. este ucis în senat. În acelasi an este ucis si Burebista.