2-O sa public o serie de articole referitoate la NEMURITORII-IMPERIULUI-PERSAN!
Persia, marele imperiu oriental dintre sec. 6-4 e.A păstrat aproape neschimbată moştenirea assiriană. In afara folosirii extinse a cavaleriei şi a suprimării treptate a carelor de luptă nu s-a operat nici o altă schimbare sesizabilă în organizarea militară. Creşterea substanţială a cavaleriei în purtarea războaielor s-a datorat experienţei dobândite în confruntările cu popoarele, nomade din nord, care nu foloseau decât cavaleria în atacurile lor surprinzătoare.
Armata persană a impresionat prin efectivele imense de care dispunea, prin participarea de contingente ale popoarelor supuse. Datorită valorii războinice inegale a trupelor prelevate de la diverse seminţii supuse, valoarea de ansamblu a armatei ahemenide era foarte scăzută. Regii persani şi comandanţii se simţeau flataţi şi încurajaţi de mulţimile care-i urmau, dar foarte multe contingente nu mărşăluiau decât sub ameninţarea biciului, aşteptând prima ocazie pentru a dezerta. Singurele trupe sigure cu adevărat erau cele compuse din perşi şi mezi.
Infanteria persană era compusă mai ales din arcaşi, slab echipaţi pentru lupta corp la corp. Spre deosebire de armata assiriană cea persană era lipsită de infanteria grea. Slăbiciunile amintite explică înfrângerile aplicate cu uşurinţă perşilor de către micile contingente greceşti, pe timpul războaielor medice, la începutul sec. al 5-lea e.A şi, mai târziu de către Alexandru cel Mare. De altfel la începutul sec.al 4-lea e.A, perşii s-au simţit constrânşi să recurgă sistematic la folosirea de mercenari greci.
Corpul cel mai credincios şi mai bine antrenat al armatei persane a fost cel numit Nemuritorii, compus din 10.000 de luptători şi afirmat drept corp de elită a armatei permanente.
Supranumele dat acelei trupe de elită desemna de altfel pe infanteriştii asiatici numiţi de greci Melophori, infanterişti de elită din sânul armatei ahemenide. Acea mare unitate cuprindea 10.000 de oameni şi era menţinută constant ca efectiv, prin înlocuirea imediată a celor inapţi de luptă, morţi, răniţi, bolnavi.
Numele melophori este de expresie grecească, hoi melaphoroi, adică purtători de mere. După relatările lui Xenophon, corpul melophorilor, respectiv al Nemuritorilor a fost creat de regele Cyrus cel Bătrân, care a considerat insuficientă apărarea persoanei sale de către gărzile de poartă.
Melophorii erau recrutaţi numai dintre adevăraţii perşi şi mai rar dintre mezi. Campau în jurul palatului şi apărau pe rege în nopţile când era prezent la palat. Il însoţeau pe parcursul ieşirilor sale, aliniaţi ca nişte ziduri de fiecare parte. Ei erau însărcinaţi cu protecţia cortului regal, pe timpul deplasărilor şi în taberele de război. Luptau numai în jurul regelui şi al rudelor acestuia. In bătălia pierdută în faţa lui Alexandru Macedon, la Gangamela, în anul 331 e.A, melophorii, sau Nemuritorii au protejat eroic retragerea lui Darius al III-lea.
Numele lor grecesc provenea de la mărul, sau rodia, care orna partea terminală a lăncii ce o purtau. O mie de melophori, comandaţi de chiliarh (tot denumire grecească) purtau măr de aur, în timp ce restul de 9000 purtau măr de argint. După Heraclides din Cyme, primii erau perşi de naştere nobilă.
Melophorii au impresionat pe autorii antici prin echipamentul lor luxos. Herodot nota că ei depăşeau toate celelalte trupe prin măreţie şi că străluceau prin mulţimea ornamentelor de aur cu care erau acoperiţi.
Quintus Curtius a remarcat şi el că Nemuritorii se distingeau printr-un lux şi o opulenţă nemaipomenită, care-i făcea mult mai impozanţi. Aveau coliere de aur, sutane brodate cu aur şi tunici cu mâneci acoperite cu pietre preţioase.
Elianus a precizat, la rândul său, că melophorii purtau sutane de culoarea purpurei, sau de culoarea galbenă de măr.
Sensibil la aspectul lor impresionant, Alexandru Macedon a păstrat corpul Nemuritorilor după ce a sfârşit cu domnia ahemenizilor.
Este probabil ca lăncierii şi arcaşii reprezentaţi prin cărămizi emailate pe pereţii Sălii de audienţe, numită Apadana, din palatul lui Darius I-ul, de la Susa, să fi fost melophori.
Componenţii acelei trupe mari de elită erau echipaţi cu arc, lance şi spadă scurtă. Dispuneau şi de un scut uşor, capabil să devieze săgeţile, dar foarte slab pentru apărarea împotriva adversarilor bine echipaţi pentru lupta de aproape. Nemuritorii mizau pe superioritatea lor războinică de monolit şi pe moralul de a învinge adversarul.
Erau numiţi impropriu Nemuritorii deoarece, în realitate, erau ostaşii care părăseau cel mai repede lupta prin moarte, sau rănire, fiind uneori primii sacrificaţi. Erau înlocuiţi la fel de repede, în timpul luptei, cu trupe odihnite din alte corpuri. Acea înlocuire rapidă inducea în eroare pe adversari, creându-le iluzia că numărul falnicilor adversari nu se diminua niciodată. Probabil că termenul de sacrificabili s-ar fi aflat mai aproape de realitatea bătăliilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu