TARA-BASCILOR!

1-Acest articol este copiat!

2-Mi-a placut foarte mult si am decis sa il postez si eu !

3-Istoria ramane pasiunea mea nr-1!

O istorie a bascilor

Bascii – populație probabil de origine mediteraneeană și de limbă neindo-europeană, stabilită pe cei doi versanți ai Pirineilor occidentali, în provinciile Biscaya, Guipuscoa, Alava și Navarra din Spania și în departamentul Pyrenees Atlantiques din Franța.

Chiar dacă n-a existat un stat basc cu adevărat, poporul din această zonă a păstrat de-a lungul secolelor trăsături comune, rezistând la amestecul cu ulteriorii dominatori ai regiunii (romani, vizigoți, arabi și franci).

În Evul Mediu, muntenii basci reprezentau un pericol pentru toți călătorii care traversau ținuturile acelea: bascii (transformați apoi de legendă în sarazini) au fost războinicii care au distrus ariergarda lui Carol cel Mare la Roncevaux în 778.

Începând cu secolul VIII bascii au format mici principate (printre care Asturias și Navarra), anexate mai apoi la regatul Castiliei și la cel al Franței. Țărilor basce spaniole le-au fost însă garantate scutiri fiscale și autonomii deosebite (fueros), pe care suveranii trebuiau să jure că le respectă, în momentul urcării pe tron.

În secolul XIX bascii spanioli au luptat împotriva politicii centralizatoare a Madridului și i-au susținut pe carliști, dar au văzut încetul cu încetul cum le erau luate privilegiile tradiționale: după primul război carlist de la cei din Navarra (1839), iar după al doilea război carlist, de la cei din Alava, Guipuzcoa și Biscaya (1876).

În 1894, Sabino de Arana a întemeiat Partidul Naționalist Basc (PNV), separând naționalismul de carlism și sprijinindu-se pe religia catolică tradițională împotriva „liberalilor” din Madrid.

Bascii au reobținut unele forme de autonomie la a doua republică, în 1931. Izbucnirea războiului civil spaniol în 1936 i-a împărțit pe basci: unii, în numele tradiționalismului carlist, au luptat pentru Franco, în timp ce alții, pentru a-și revendica vechile autonomii, au luptat cu republicanii, întemeiind și o efemeră republică (Euzkadi). Victoria lui Franco i-a lipsit pe basci de orice autonomie.

În 1959 a luat ființă ETA (Euskadi ta Azkatasuna – Țara Bascilor și Libertatea), organizație care de atunci cere, chiar prin intermediul unor atentate teroriste sângeroase, autodeterminarea națională. După sfârșitul dictaturii franchiste provinciile basce au obținut o amplă autonomie regională (Statutul de la Guernica, 25.X. 1979), care a dus la constituirea unui parlament și a unui guvern regional autonom. Aripa militară ETA nu a încetat totuși activitățile teroriste decât după o diminuare a acțiunilor legate de succesul „războiului murdar” înfăptuit de forțele speciale guvernamentale (a cărui dezvăluire a constituit una dintre cauzele căderii politice a premierului spaniol F. Gonzales în 1996); în 1997 au cunoscut o recrudescență care a împins noul guvern a lui J. Aznar să condamne, sub acuzația de apologie a crimei, întreg grupul conducător al brațului politic al ETA, Herri Batasuna. În 1998 ETA acceptă armistițiul propus de Aznar în schimbul unui tratament mai puțin dur pentru separatiștii aflați în închisori. Primele alegeri desfășurate într-o atmosferă de calm au înregistrat o netă victorie a autonomiștilor.