Diocletian in Dacia !

 1-Acest articol este copiat !

2-Istoria ramane pasiunea mea nr-1!

Zona rurală dacică a lui Domiziano (85-89). Un război fără învingători.

Chiar dacă cel mai faimos, și definitiv, război între romani și daci se poartă la începutul secolului al II-lea. AD, sub domnia împăratului Traian, acesta nu a fost singurul conflict care a implicat cele două popoare.

Deși proiectul nu a ajuns niciodată la realizare, știm din surse că Iulius Cezar, înainte de a muri asasinat în 44 î.Hr., a planificat începutul unei campanii împotriva dacilor.

Apoi avem vești despre alte conflicte, la scară mai mult sau mai puțin locală, și despre incidente de război izolate între cele două popoare - este un caz, despre care cu siguranță vom vorbi din nou în viitor, despre campania victorioasă a lui Marco Licinio Crasso, nepotul tizului care a murit în Carre, în 29 î.Hr. împotriva lui Bastarni și Give us.

Puțin mai puțin de șaizeci de ani mai târziu vom ajunge în schimb la un război deschis în deplină guvernare, cu campanii conduse împotriva dacilor de împăratul Domizian, fiul lui Vespasian și al treilea, și ultimul, reprezentant al dinastiei Flavia.

Ostilitățile s-au deschis între sfârșitul anului 85 și începutul anului 86.

Dacii, după ce au recuperat recent unitatea regatului lor și conduși inițial de regele lor Duras (Diurpaneus, în unele surse), sunt pregătiți să scuture prezența copleșitoare a puternicului vecin roman de peste Dunăre.

Astfel, dacii au decis să traverseze Dunărea, invadând și jefuind teritoriul lui Mesia (Bulgaria de astăzi).

Atacul a fost un succes pentru daci, care au anihilat forțele romane din regiune (excluzând castrale din Oescu și Novae), chiar învingându-l într-o luptă gravă pe consulul Gaio Oppio Sabino, care rămâne ucis în timpul bătăliei.

Răspunsul lui Domiziano nu este așteptat.

Întotdeauna între sfârșitul anului 85 și începutul lui 86, împăratul adună o forță de diverse vexilări și mărșăluiește spre Mesia, însoțit de pretorieni și Cornelius Fusco, prefectul pretorianului.

În sursele noastre principale, Svetonio și Cassio Dione, nu avem știri foarte detaliate din următorii ani.

Cel puțin potrivit acestor doi autori, după ce a venit la Mesia Domiziano nu participă activ la operațiuni, încredințându-și trupele lui Cornelio Fusco.

Deoarece se poate reconstrui, traversând foarte puține date disponibile, în 1986 s-a încercat o expediție romană punitivă peste Dunăre.

Între 86 și 87 devine rege al dacilor, prin abdicarea Durii, cel care va fi protagonist în războiul împotriva lui Traiano: ultimul domnitor al dacilor, Decebalo.

Poate inițial intimidat de puterea romană (trebuie să ne imaginăm că nu poate aduna o forță atât de mare), Decebalo încearcă să deschidă negocierile de pace, dar Domiziano răspunde trimițându-l împotriva lui Cornelio Fusco.

Decebalo răspunde, deși întotdeauna diplomatic, pentru rime: cere din nou să pecetluiască o pace, dar cu condiția ca fiecare roman să-i plătească două oboli anual.

Nu știm nimic sigur despre cursul conflictului din 1986.

Știm, însă, că războiul nu se termină, că în curând Cornelio Fusco dispare din surse (și comanda armatei romane trece la alții) și, atât în sursele deja citate, cât și în „Agricola” lui Tacito, vorbim despre armatele romane și oameni pierduți în Dacia.

Asta înseamnă aproape sigur că expediția romană este un eșec total, iar Cornelius Fusco trebuie să fi murit probabil în luptă.

Urmează apoi un an de armistițiu (cel puțin asta poți evita), timp în care Domiziano face pregătiri pentru caz pentru a răzbuna înfrângerea imediată.

Lucio Tettio Giuliano a fost încredințat comanda armatei, aceasta din urmă în 88 a avansat din nou în Dacia.

Potrivit lui Dion, Julian acordă mare grijă și atenție trupelor sale, în special moralul lor, așa cum este evitat prin acest pas (LXVIII, 10, 1):

"[... ] că soldații și-au scris numele, precum și cele ale centurionilor, pe scuturile lor, pentru ca cei care au trebuit să facă o acțiune deosebit de bună sau josnică să poată fi recunoscuți mai ușor. "

De această dată, însă, campania lui Giuliano se încheie cu un succes mai mare decât cel al predecesorului său: avem de fapt vești despre o victorie romană la Tapae, același loc unde se va desfășura aproape cincisprezece ani mai târziu una dintre bătăliile dintre Traiano și Decebalo.

Cu toate acestea, nu avem detalii despre bătălie.

Tot ce știm este că mulți cad de partea dacilor, iar printre alții un anumit Vezinas, al doilea la comanda lui Decebalo. Acesta din urmă, prezent pe câmpul de luptă, negăsind o rută de scăpare, se preface mort, reușind astfel să scape noaptea.

Romanii avansează spre capitala lor, Sarmizegetusa Regia, dar ajungând în oraș se retrag, crezând că vor găsi o altă armată care îi așteaptă, o armată gata să-i primească - poate un semn, așa cum va fi pentru campaniile viitoare ale lui Traian, că ciocnirea de la Tapae, deși victorioasă, a fost foarte greu.

Dar nu există nicio armată pregătită. Este de fapt un truc al lui Decebalo, care a doborât câțiva copaci și a creat cu buștenii tăiați, de fapt, "manechine", pe care a pus armură să înșele, de departe, pe romani - dacă povestea este adevărată sau nu, nu știm, dar nu trebuie vine ca o surpriză, din moment ce astfel de trucuri au fost folosite cu succes chiar și în conflicte mai recente, precum al doilea război mondial.

Domiziano, în ciuda victoriei de la Tapae și pensionarea lui Decebalo, nu poate profita la maximum de victorie.

De fapt, el trebuie să se confrunte cu două noi amenințări: tentativa de uzurpare a lui Lucio Antonio Saturnino în Germania Superioară și revolta armată a populațiilor de la granița Panoniei (Quadi, Marcomanni, Sarmati) care până atunci au recunoscut autoritatea romană.

Împăratul este atât de obligat, în 89, să ceară pace de la Decebalo, după ce a respins atât de flagrant oferta cu câțiva ani mai devreme.

Războiul s-a încheiat de fapt cu un fel de "tragere" între Roma și Dacia.