luni, 17 aprilie 2023

RAZBOIUL CIVIL AMERICAN !

 1-Acest articol este copiat !

2-Istoria ramane pasiunea mea nr-1!


Războiul Civil American de 4 ani
(12 apr. 1861 – 9 apr. 1865; )
Războiul Civil American, după 78 de ani de la succesul politic, militar şi moral, obţinut prin RĂZBOIUL DE INDEPENDENŢĂ, împotriva metropolei londoneze (1774-1783, de 9 ani), a fost unul dintre primele războaie industriale, căile ferate, telegraful şi armele produse în serie, fiind folosite pe scară largă. Deşi Nordul a beneficiat de la început de o covârşitoare superioritate economică şi industrială, victoria a fost obţinută după patru ani de lupte sângeroase.
Războiul Civil American denumit şi „Războiul de secesiune” (în engleză „War of Secession”) sau „Războiul dintre state” („War Between the States”), conflictul armat provocat de secesiunea statelor din Sud (Mississippi, Carolina de Sud, Florida, Alabama, Georgia, Louisiana, Texas, Virginia, Arkansas, Tennessee şi Carolina de Nord) a reprezentat punctul culminant al fricţiunilor cu privire la tema sclaviei, care au divizat societatea americană în prima jumătatea a secolului al XIX-lea.
Războiul s -a încheiat la 9.aprilie1865, prin capitularea generalului sudist Robert Lee, la Appomattox/Virginia, în faţa generalului unionist Ulysses S. Grant).
La 15 aprilie 1865, Abraham Lincoln, de 46 de ani, a fost asasinat.
A picture containing person, painting, mammal, person

Description automatically generated
”Șarjă la baionetă”, gravură din publicația americană Harpers Weekly, 1862
Sursa imaginii: Wikipedia
Cum a început războiul
În 4 februarie 1861 se năștea un stat efemer, care, însă, a marcat profund istoria. Este vorba de Statele Confederate ale Americii. Apariția acestuia a dus la izbucnirea unui sângeros război civil american, care a făcut peste un milion de victime.
La jumătatea secolului al XIX-lea, Statele Unite ale Americii se confruntau cu o criză fără precedent. Statele din Nord, puternic industrializate, cereau abolirea sclaviei negrilor, pe temeiul principiului că toți oamenii s-au născut egali. Statele din Sud, cu o economie agrară, bazată în mare măsură pe munca sclavilor, afirmau că drepturile statelor membre ale Uniunii nu pot fi ignorate.
Liderii sudiști erau profund rasiști și afirmau că negrii ar reprezenta o rasă inferioară, care nu se poate bucura de aceleași drepturi ca și rasa albă. În acest context, în 1860, alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii au fost câștigate de un adversar hotărât al sclaviei: Abraham Lincoln. Alegerea sa a determinat o reacție violentă în sud.
Deși Abraham Lincoln încă nu fusese învestit în funcție, Carolina de Sud și-a proclamat secesiunea, în decembrie 1860. Până în februarie 1861, alte șase state și-au proclamat secesiunea, inclusiv Texasul, cu tot cu un sfert din totalul armatei americane. În data de 4 februarie, aceste state au anunțat formarea unei confederații independente de Statele Unite ale Americii.
În 9 februarie 1861, a fost ales și primul președinte al noii confederații, Jefferson Davis. Abraham Lincoln a devenit președintele Statelor Unite ale Americii abia în 4 martie 1861. El a încercat să evite un război civil și a început negocieri cu reprezentanții Confederației. Lincoln privea secesiunea ca pe un act de rebeliune, însă reprezentanții confederați s-au oferit să plătească inclusiv despăgubiri pentru proprietățile Statele Unite ale Americii situate în statele din Sud și să obțină, astfel, recunoașterea independenței.
Negocierile au rămas fără rezultat. În 12 aprilie 1861, confederații au început asaltul asupra unei fortificații controlate de Statele Unite, Fort Sumter, din Charleston, Carolina de Sud. Acest asalt a declanșat Războiul Civil American. Patru state s-au alăturat Confederației, iar capitala Sudului a fost mutată la Richmond. Pe de o parte, era Nordul industrializat și puternic populat. Pe de altă parte, era Sudul agrar, mai slab populat, în care o mare parte a populației era reprezentată de sclavii negri.
Armata Confederației avea însă un comandant de geniu, Robert E. Lee, care a întârziat cât a putut de mult deznodământul războiului. În cele din urmă, forța Nordului a copleșit Sudul. Robert E. Lee s-a predat în 1865, la capătul unui conflict care a făcut peste un milion de victime: uciși, răniți și dispăruți.
La doar câteva zile după predarea generalului confederat, președintele Statelor Unite ale Americii, Abraham Lincoln, a fost asasinat. Acest lucru nu a putut împiedica victoria completă a Nordului.
Rănile provocate de Războiul Civil American s-au vindecat greu. Sclavia a fost abolită în timpul războiului, însă, în Sud, discriminarea rasială a fost practicată pe scară largă până după Cel de-al Doilea Război Mondial.
Rămâneţi alături de noi la Pagina de istorie pentru a afla poveşti din trecut, dar şi pentru că presa de azi este ciorna istoriei de mâine.
Ascultați rubrica ”Pagina de istorie” în fiecare zi, de luni până vineri, dimineața de la 7.50 și de la 9.55 și după amiaza de la 15.07, numai la RFI România
Toate edițiile rubricii Pagina de Istorie: http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu